de apoi

deobicei judecam in functie de ceea ce vedem, deoarece in copilarie primele rationamente se stabileau pe baza observatiilor facute pe marginea unor actiuni. de mai mult nu prea cred ca eram in stare. dar cand vine vorba de oameni, observatiile sunt suficiente? ma indoiesc, ba mai mult pun la indoiala judecarea oamenilor atat timp cat actiunile lor nu ne implica decat eventual afectiv. ar trebui sa ne limitam la judecarea actiunilor daca nu suntem antrenati in dinamica faptelor lor. dar reusim? majoritatea dintre noi, fara judecarea altora s-ar simti lipsiti de importanta. de ce, pentru ca ceea ce avem de facut nu prea ne solicita concentrarea si nici nu-i acordam atentia teoretic necesara si asta se intampla datorita bagatelizarii pe care o facem la adresa propriei activitati din teama de a nu gresi sau pierde, probabil. astfel ramanem cu iluzia ca suntem importanti daca judecam oameni.

concluzie

vreau sa ajung mafiot. mai exact, vreau sa fac parte din mafie. mai precis, ii vreau pa mafiotii aia batrini care sa se uite la mine ca la unu’ de-al lor. daca stau sa ma gandesc nu tre’ sa fie mafioti. vreu niste batrani, vreau niste tabieturi batranesti, vreau traditie. unde mama naibii imi este traditia? vezi, daca nu m-am uitat la tezaur folcloric! frate, ma intreb cand si unde a disparut traditia si a inceput ipocrizia? odata cu introducerea comunismului? nu cred, asta s-a instalat si dezvoltat tocmai datorita conditiilor propice. rationamentul ar putea fi corect dar, nu cred ca ar fi prea sanatos din partea mea sa-l duc mai departe… am nevoie de traditie, am de munca, probabil pentru tot restul vietii.

sughitzand

daca iti este frica si esti in stare sa recunosti fata de tine acest lucru inseamna ca ai totusi un atu. poti sa-ti faci curaj cand esti constient de cea ce se intampla cu tine dar, este suficient oare? teama va reveni si cu alta ocazie, nu? dar daca indiferent de situatie tu intri in panica, ce se intampla? inseamna ca ai un handicap psihic? posibil dar, cel putin teoretic, ar trebui sa incerci sa gasesti o solutie pentru a preintampina frica. teoretic insa, asa ceva nu exista si atunci ce faci? eu unul as fi destul destul de iritat de situatie dar, nu cred ca poate fi dracul atat de intunecat dar, daca e?

de jale

presiunea asta ma omoara incet. cum, care presiune? cea pe care o exercita unii oameni asupra altora, binenteles! cand eram un chistoc si nu stiam decat sa plang si sa ma aolesc, imi ziceam: las’ ca ma fac io mare! na, ca m-am facut! si acum? oare ma descurc mai eficient? singura diferenta consta in absenta spectatorilor. absenta contrabalansata de mult mai lunga perioada de timp necesara asimilarii. am ramas un copil, of! … unul ambitios cei drept, recunosc!

mic exercitiu

au trecut 17 ani si un pic…, ce am fi facut daca nu-l impuscam pe ceausescu? poate nu am fi promovat atat de asiduu badarania si mitocania. si atunci ce s-ar fi intamplat? cativa oameni cultivati ar fi incercat sa conduca statul. si cu toti tipii astia care se lupta pentru putere in momentul de fata ce ne-am fi facut? ar fi infundat puscariile? chiar toti? eu cred ca erau mult prea multi. atat de multi incat ar fi preluat puterea prin chiar intermediul parghiilor democratice instituite de acei oameni cultivati si ar fi adus romania intr-un haos mult mai adanc si mai urat mirositor chiar in momentul de fata. acum duhorile incep sa se rarefieze, binele si raul par a se distinge cat de cat, am inceput sa ne pregatim pentru emancipare si se pare ca nu ramane nimeni in urma si nici nu prea are cum. evolutia unui popor se aseamana intr-o anumita masura cu viteza de inaintare a unei expeditii montane. aceasta este egala cu viteza de deplasare a celor mai slab pregatiti membrii ai acelei expeditii, iar de data asta chiar cred in cea ce spun!

uite asha!

toti imi zic: „la varsta ta ar trebui sa te insori, sa te asezi la casa ta si sa faci un copil, doi. credeti ca n-as vrea? dar cine ma ia pe mine cu toate pretentiile si toanele astea. in presupusa proprie familie m-as purta ca un dictator. nevasta m-ar insela dar  nu m-ar parasi daca as face suficienti bani. copii s-ar feri de mine ca sa nu-i pocnesc si sa nu-i vad cand fac haz de patetismul in care traiesc si asta doar pana pe la pubertate cand isi vor gasi refugiul in droguri si nu le va mai pasa. sa fim bine intelesi acest scenariu nu este preluat din „american beauty” intr-o nota mai sumbra. sunt propriile temeri, care adaugate la celelalte fac sa-mi tremure furculita goala in mana si sa tastez de o ora la aceste cuvinte puse cat mai economic in pagina pentru a nu ma pierde definitiv. asa ca ma gandeam sa mai stau si sa mai acumulez experienta macar atat cat sa nu raman fara acele cuvinte.

zdrang

daca as stii cum sa fiu fericit toata lumea m-ar urma! stiu, dar nu vreau sa se tina nimeni dupa mine! cu exceptia catorva dame mai acatari. si nu toate deodata.

lait-motiv

prostia se naste din teama, teama din necunoastere, necunoasterea din ignoranta, ignoranta din absenta educatiei, absenta educatiei dintr-o multitudine de factori legati de comunitate si moment. daca am dreptate, rezulta ca nimeni nu poate fi prost de fiecare data indiferent de situatie si oricare poate fi prost intr-o anumita conjunctura. deci o prostie ar putea fii  catalogarea ca prost. si atunci orice tip de catalogare este o prostie? din acest punct de vedere cu siguranta, dar acest punct de vedere ar putea apartine unui prost.

frecush

se pare ca interpretii productiilor pentru adulti se mandresc in mod deosebit cu numarul actelor sexuale efectuate. stau si ma intreb cum reusesc, deoarece eu cel putin dupa al patrulea numar urinez cu lacrimi. cred ca tranchilizantul, este cea mai de bun simt solutie la cerintele postului de pornostar. asta inseamna ca toti narcomanii au experienta xxx in biografie? cu siguranta nu, dar cred ca toti si-au dorit, isi doresc sau isi vor. am fost rau si in fapt nu cred ca pot intelege legile care guverneaza lumea lor, a dopatilor. nici de cele care influenteaza propriul orizont nu sunt prea sigur. ma enerveaza insa comparatia consumatorilor de alcool cu acestia.

s-avem bafta

cica, la circ clovnul era indragostit  in secret de dansatoarea pe sarma. pana la urma, asta se imprastie pe caldaram si clovnul a ajuns „nevasta” inghititorului de sabii. acu’ intrebarea e cat purta la laba imblanzitorea de lei?!… bah, iar ai baut apa de la chiuveta…