ce faci bah?

bine… si cum naiba faci vere? ia zii! pai beau ceva sau fut ceva sau imi umflu muschii…, fac ceva cu care sa ma pot lauda in general. si cand orice chestie ai face nu o  mai consideri demna de a te lauda cu ea, ce faci, eh?! nush vere, nu cred ca se va ajunge acolo… aaa, eziti! se va ajunge acolo daca nu cumva s-a ajuns deja! ia marturisestei lu’ tata! pai ce sa-ti zic vere…, sint anumite zile cand mai mult visez la chestii cu care sa ma mandresc decat sa le fac. aha, aha si realizezi ca nu poti sa le pui in aplicare! nu, nu?! recunosc, pe unele dintre ele… si nu te oftici, eh?! nu te frustreaza bah ca esti neputincios?! pai tocmai asta e… ce?! iti vine sa te omori, eh?! nu bah, tocmai aici e partea frumoasa a lucrurilor. partea frumoasa!? ha! care parte…, bre? n-am cum sa ma privesc ca pe un neputincios. de ce mah?… privesc la tot ce am facut, la tot ce am realizat si la toate hotararile pe care le-am luat in viata asta. si ce mah ai impresia ca esti vreun sfant? fraiere! nu bah, adunate laolalta sint destul de multe si mai ales aproape toate mi-au pus la incercare atat limitele fizice cat si cele intelectuale, indiferent ca s-au dovedit bune sau rele. marsh mah de aici… da coite, n-am foarte multi ani de viata constienta dar cati sint i-am trait cu intensitate. te umflii ca o basina bah! pai asta era ideea blegule, sa gasesc ceva cu care sa ma mandresc, multam’! …a urmat o ploaie de invective pe care mi-e lene sa le reproduc.

o alta fisa

multi dintre noi isi doresc sa poata intoarce timpul. totusi nu cred ca as faceo. suna tampit, dar in acea vreme nu m-as putea bucura de beat-urile care acum ma pun in miscare. n-as faceo nici daca as sti ca le pot produce. din fericire nu pot.

intru

multi si mai multe au obsesia imaginii. tot timpul se poarta de parca ar fi pe platoul de filmare.  nu zic ca nu mi se intampla si mie, sa nu ma intelegeti  gresit!  dar stau si ma intreb  cateodata cine-s  astia? nu ca mi-as bate capu’  foarte mult, da’  daca  tot am deschis gura…,  sunt si ei  oameni dar ce fel? oameni care nu stiu exact ce fac, o spun eu indulgent. defapt sunt aia care fac si spun prostii, tampenii, idiotenii, mitocanii in general. probabil ca am lasat cateva neamintite dar ideea este destul de usor de intuit. nu-i judec pe acesti oameni, ci doar actiunile lor. pe bune, nu cred ca asemenea acte pot reprezenta un om in toata splendorea. la care adaugam si posibilitatea ca sistemul meu de valori, dupa care am facut respectivele catalogari, sa nu fie foarte bine pus la punct (da’ de unde!).  deci despre cine discutam?  despre oameni care nu-si pot controla anumite temeri, zic eu de colo.  fiecare  dintre noi  in anumite situatii incepe sa transpire degeaba. in acest caz, ar fi chiar asa de important sa-i arat cu degetul pe acestia? poate ca nu si cu toate acestea nu-mi pot retine un suras dispretuitor. in plus, despre ce altceva sa trancanesc? de unde iau frate personajele pe care le interpreteaza? de la ghena productiilor t.v.? probabil, dar interpretarea lasa de dorit chiar mai rau decat cea de pe ecran. apropos, in afara de profesionisti, daca celorlalti le pui o camera de luat vederi in ochi isi vor baga degetele-n nas de emotie, heh. personal, am incercat mai multe astfel de roluri dar in realitate niciodata n-am fost altcineva decat tipul care incearca sa-si revina din pumni, nah!

mai poti?

vreau sa devin un tip responsabil.

cine esti?

eu nu vreau decat sa-mi depasesc conditia. howgh!

cand n-ai altceva mai bun de facut

se spune ca esti cu adevarat important atunci cand faci ceea ce este important pentru tine. si daca stai sa te gandesti, s-ar putea sa nu fie o gogomanie prea mare, daca stii ce este important pentru tine. si cum afli ce este cu adevarat important pentru tine? raspunsul imi pare destul de logic: studiind. studiind ce? de obicei nu prea stii cu ce sa incepi, asa ca un raspuns simplut si de efect ar fi: cu ce iti place. daca stai sa te gandesti (again?) s-ar putea sa ai indoieli in privinta posibilitatii de a studia din punct de vedere teoretic chestiile care iti plac. dar asta, chiar si eu pot sa-ti confirm, inseamna doar ca ai niste orizonturi limitate. care esti mah ala de dai atatea sfaturi, parca eu eram la tastatura!? 🙂

incet, incet ma calmez…

un nene mai citit a afirmat ca probabil mai am o farima de autorespect in mine. multam’ nene, da’ tare mi-e ca faci misto, as adauga eu precaut.  in realitate ma folosesc de absolut toti oamenii pe care ii cunosc si incerc s-o fac oarecum instinctiv chiar de la primul contact, dar (nelipsitul!), pe parcurs ajung sa o fac astfel incit si ei sa beneficieze de ajutorul meu. ceea ce in terminologia unui nene mai direct ar insemna fraier. asa ca, pentru viitor am de lucru cu mine: vreau sa devin un dur!

ma enervez

cum dreaq imi dau seama daca respectiva sau respectivul vrea doar sa se foloseasca de mine si mai ales cum realizez daca eu nu vreu decit sa-i „utilizez”? ma trezesc ca ma bucur de nu stiu ce relatie amicala sau intima (ee!), ca apoi sa-mi dau seama ca nu prea dau doi roni pe ce isi doreste celalalt. chiar sint nesimtit? sau poate doar imatur (mai indulcesc caracterizarea: n-o fi dracu’ chiar asa black!)? nici nu stiu de ce-mi bat capul?

de ce?

am pregnanta senzatie ca oamenii leaga relatii doar daca, pentru inceput cel putin, se pot folosi de parteneri pentru a-si satisface nevoi pur personale.

epilog

cam asta ar fi comunismul la romanii dinainte si de dupa 1990. in linii mari, deh. imi vine greu sa recunosc ca inca ma zbat sa scap de aceste obiceiuri. s-ar putea sa am noroc, deoarece am cam obosit sa-mi demonstrez superioritatea, in mare parte pentru ca am realizat, cu ajutorul unor „prieteni” (evident!), ca in prea multe domenii sint oleaca inferior. viitorul se anunta periculos si interesant pentru un masochist. va trebui sa ma abtin sa mai atac oameni si mai ales sa ma feresc de atacurile altora fara fara a-i submina. ce arta mai e si asta? sint in stare sa o pricep? hai sa vedem, nu ‘mi-e frica!